Sâmbătă
2018-10-20
11:37 AM
Coşul de cumpărături
Coşul de cumpărături este gol
Categoriile secţiunii
Fişierele mele [2]
Autentificare
Căutare
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 0
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Forumul Comunității uCoz
  • Manualul uCoz
  • Tutoriale Video
  • Magazinul oficial cu Șabloane
  • Cele mai bune exemple de website-uri
  • Statistici

    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0

    Site-ul meu

    Director de fişiere

    Acasă » Fişiere » Fişierele mele

    TURCIA
    [ Descarcă de pe server (561.1 Kb) ] 2015-02-19, 9:26 PM

    Turcia 

     

    Republica Turcă
    Türkiye Cumhuriyeti

     

    DevizăPace în țară, pace în lume
    (turcă: Yurtta Barış, Dünyada Barış)

     

    Amplasarea Turciei

     

                        Capitală

    Ankara

      Cel mai mare oraș

    Istanbul

     

    Limbi oficiale

    Turcă

     

    Sistem politic

    Republică

     
     

         Suprafață

     - 

    Total

    780,580 km² (locul 36)

     - 

    Apă (%)

    1.3%

    Populație

     - 

    Estimare 2013

    75.627.384 [1] (locul 18)

     
       
         
         
       

    Monedă

    Lira turcă

     

    Prefix telefonic

    90

    Republica Turcia este o țară întinsă pe două continente. 97% din suprafața țării se află în Asia (Anatolia) și 3% Europa (peninsula Balcanică). Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; și Irak și Siria la sud. Turcia este o republică democratică, laică, constituțională.

    Strâmtoarea Bosfor care separă Asia de sud-vest de Europa de sud-est se află în Turcia. Anatolia e situată între Marea Neagră la nord și Marea Mediterană la sud, cu Marea Egee și Marea Marmara la vest. Unii geografi consideră Turcia ca o parte a Europei datorită anumitor caracteristici culturale, politice și istorice. Datorită poziției sale geografice între Europa și Asia și între trei mări, Turcia a fost o răscruce istorică, patria și câmpul de luptă a mai multor mari civilizații și un centru de comerț.

    Așezarea Turciei la intersecția Europei cu Asia o face o țară de o importanță geostrategică importantă. Etnic turcii formează majoritatea populației cu o minoritate importantă de Kurzi. Religia predominantă in Turcia este Islamul, și limba oficială a țării este turca.

    Turcia este o republică democrată, seculară, unitară, constituțională, cu o moștenire cultural și istorică veche. Turcia a devenit tot mai mult integrată prin apartenența vestică în organizații ca Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE și economiile majore G-20. Turcia de asemenea a promovat relațiile culturale, politice, economice și industriale cu lumea de Est, particular cu Orientul Mijlociu și cu statele turcice ale Asiei Centrale, prin apartenența în organizații ca Islamic Conference and Economic Cooperation Organization. Având în vedere locația strategică, economia mare și armata, Turcia este clasificată ca o putere regională de oamenii de știință politici și economiști mondiali.

    Etimologia

    Numele Turciei, Türkiye în limba turcă, poate fi împărțită în 2 componente: Türk, care înseamnă „puternic” sau „măreț” în turca veche și de obicei semnificând locuitorii Turciei sau un membru al turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract –iye (derivat din sufixul arab –iyya), dar de asemenea asociat cu sufixul Medieval Latin –ia în Turchia.

    Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă din latina medievală, Turchia (c. 1369).[1]

    Istoria

    Articol principal: Istoria Turciei.

    Antichitate

    Articole principale: Istoria Anatoliei și Tracia.

    Partea din pereţii legendarei Troiei (VII), identificate ca locul unde a avut loc războiul troian (cca. 1200 i.Hr.)

    Peninsula Anatolia, care cuprinde majoritatea Turciei moderne, este una din regiunile cele mai vechi locuite din lume. Cele mai vechi colonizări neolitice ca Çatalhöyük, Cayonu, Nevali Cori, Hacilar, Gobekli Tepe și Mersin sunt considerate a fi printre cele mai timpurii colonizări umane din lume

    Ephesus Celsus Library Façade

    Colonizarea Troiei a început în Neolitic și continuă până în Epoca de Fier. Istoric, anatolienii vorbeau limba indo-europeană, semitică și kartveliană, ca și multe alte limbi de afiliere necunoscute. De fapt, având în vedere vechimea limbii Indo-Europeane hitite și Luwian, unii savanți au propus Anatolia ca centru ipotetic de la care provin limbile indo-europene.[3] Hitiții au fost un popor antic care au locuit în Anatoli Centrală, documente dovedind acest fapt datează încă din cca. 2300.

    Primul imperiu important în teritoriu a fost cel al Hitiților, din sec. XVIII–XIII î.Hr.. Asirienii au colonizat teritorii din SE Turciei înainte de 1950 î.Hr. până în 612 î.Hr., când imperiul Asirian a fost cucerit de dinastia Caldeea în Babilon. [4][5] Urmând colapsul hitiților, frigienii, un popor indo-european, au realizat ascendența până ce regatul lor a fost distrus de Cimerieni în sec. VII î.Hr.[6] Cei mai puternici succesori ai Frigiei au fost Lidia, Caria și Licia. Lidienii și Licienii vorbesc limbile indo-europene, dar ambele limbi au dobândit elemente non-indo-europene înainte de perioadele hitită și elenistică.

    Începând cu anul 1200 î.Hr., coasta Anatoliei a fost colonizată de grecii eolieni și ionieni. Numeroase orașe importante au fost fondate de acești coloniști, ca Miletus, Ephesus, Smyrna (Izmirul modern) și Byzantium (mai târziu Constantinopol și Istanbul). Anatolia a fost cucerită de Imperiul Ahemenid în timpul sec. V și VI î.Hr. și mai târziu a căzut în timpul domniei lui Alexandru cel Mare în 334 î.Hr.[7] Anatolia a fost ulterior împărțită într-un număr mic de regate care au fost cucerite de Republica Romană la mijlocul sec. I î.Hr.. [8]

    În 324, împăratul roman Constantin I alege Byzantium ca noua capitală a Imperiului Roman, redenumindu-l „Roma Nouă” (mai târziu Constantinopol și Istanbul). După căderea Imperiului Roman de Apus devine capitală Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit). [9]

    Turcii și Imperiul Otoman

    Articol principal: Imperiul Otoman.

    HagiaSophia DomeVerticalPano (pixinn.net)

    Teritoriile otomane cucerite între anii 1481 şi 1683.

    Casa Seljukului a fost o ramură a Kınık Turcilor Oguzi care au avut reședința la periferia Lumii Musulmane, nordul mărilor Caspice și Aral în Yabghu Khaganate a confederației Oğuz în secolul al X. În secolul al XI, selgiucizii au început să migreze din patriile lor strămoșești spre regiunea estică a Anatoliei, care a devenit noua patrie a triburilor turci Oguzi. Mai târziu a avut loc Bătălia de la Manzikert din 1071.

    Victoria selgiucizilor a dat naștere unui noi stat Sultanatul Selgiucizilor Anatolieni care s-a dezvoltat ca o ramură separată a Marelui Imperiu Selgiuc care aveau teritorii în Asia Centrală, Iran, Anatolia și Asia de Sud-Vest

    În 1243, armatele selgiucizilor au fost învinse de mongoli și puterea imperiului se dezintegra ușor. Mai apoi unul din principiile turcești guvernate de Osman I s-a transformat peste 200 de ani în Imperiul Otoman, care s-a extins prin cuceririle din Anatolia, Balcani și Levant.[12] În 1453, orașul Constantinopol a fost cucerit de armatele otomane a lui Mehmed II, care a devenit capitala Imperiului Otoman.

    În timpul sececolelor XVI și XVII, Imperiul Otoman a atins apogeul fiind unul din cele mai puternice din lume, controlând teritoriile de pe 3 continente. Imperiul a devenit mai puternic și prestigios în timpul domniei lui Suleiman Magnificul. Imperiul Otoman a fost de multe ori în contradicție cu Sfântul Imperiu Roman și statul polono-lituanian cauza fiind dorința Imperiului de a ajunge și controla centrul Europei.[13] Pe mare, imperiul a susținut războie cu Liga Sfântă din care făcea parte Spania Habsburgică, Republica Veneția și Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta pentru controlul mării Mediterane. În Oceanul Indian, marina otomană se confruntă frecvent cu flotela portugheză, în scopul de a-și apăra monopolul tradițional asupra rutelor comerciale maritime între Asia de Est și Europa de Vest; aceste rute se confruntau cu o nouă concurență după descoperirea portughezilor a Capului Bunei Speranțe în 1488. În plus, turcii au fost ocazional în stare de război cu Persia din cauza disputelor teritoriale sau diferențelor religioase.

     În timpul celor aproape două secole de declin, Imperiul Otoman a pierdut treptat teritorii, putere militară și bogății. Acesta a intrat în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a fost în cele din urmă învins. Într-un efort final de păstrare a puterii în mâinile lor prin recucerirea cel puțin a unora dintre teritoriile pierdute și de punere sub semnul întrebării autoritatea britanică asupra canalului Suez, triumviratul condus de ministrul de război Enver Pașa a hotărât ca Turcia să se alăture Puterilor Centrale în timpul primului război mondial. Imperiul Otoman a reușit să aibă câteva succese în primii ani de război.[15][16] [17] [18][19][20] În urma armistițiului din Mudros care a avut loc la 30 octombrie 1918, Puterile Aliate au căutat să împartă între ele teritoriile Imperiului Otoman prin Tratatul de la Sèvres din 1920.

    Împărțirea administrativă

    Articole principale: Regiunile Turciei și Provinciile Turciei.

     

    Ankara

    Kırklareli

    Edirne

    Tekirdağ

    Çanakkale

    Balıkesir

    Bursa

    Yalova

    Istanbul

    Kocaeli

    Sakarya

    Düzce

    Zonguldak

    Bolu

    Bilecik

    Eskișehir

    Kütahya

    Manisa

    İzmir

    Aydın

    Muğla

    Denizli

    Burdur

    Ușak

    Afyonkarahisar

    Isparta

    Antalya

    Konya

    Mersin

    Karaman

    Aksaray

    Kırșehir

    Kırıkkale

    Çankırı

    Karabük

    Bartın

    Kastamonu

    Sinop

    Çorum

    Yozgat

    Nevșehir

    Niğde

    Adana

    Hatay

    Osmaniye

    K. Maraș

    Kayseri

    Sivas

    Tokat

    Amasya

    Samsun

    Ordu

    Giresun

    Erzincan

    Malatya

    Gaziantep

    Kilis

    Șanlıurfa

    Adıyaman

    Gümüșhane

    Trabzon

    Rize

    Bayburt

    Erzurum

    Artvin

    Ardahan

    Kars

    Ağrı

    Iğdır

    Tunceli

    Elazığ

    Diyarbakır

    Mardin

    Batman

    Siirt

    Șırnak

    Bitlis

    Bingöl

    Muș

    Van

    Hakkâri

    Turcia este împărțită în 81 de provincii (iller în limba turcă; singular il). Fiecare provincie este împărțită în subprovincii (ilçeler; singular ilçe), existând 923 de districte. Provincia poartă de obicei același nume cu capitala acesteia, considerată subprovincia centrală; excepțiile sunt Hatay (capitală: Antakya), Kocaeli (capitală: İzmit) și Sakarya (capitală: Adapazarı). Cele mai mari provincii sunt: İstanbul 11 milioane de locuitori, Ankara 4 milioane, İzmir 3,5 milioane, Bursa 2,1 milioane, Provincia Konya 2,2 milioane, Provincia Adana 1,8 milioane.

    Cel mai mare oraș și capitala pre-republicană Istanbul este inima financiară, economică și culturală a țării. O estimare de 75,5% din populația Turciei trăiește în centrele urbane. Dintre toate, 19 provincii cu populații care depășesc 1 milion de locuitori și 20 provincii au populație între 1 milion și 500 mii locuitori, doar 2 provincii au populații mai mici de 100 mii.

    Geografie

    Turcia este o țară transcontinentală Euroasiatică. Turcia Asiatică (conține în mare parte Anatolia) care include 97% din țară, este separată de turcii europeni din Bosfor, Marea Marmara și Dardanele (care împreună formează o verigă de ape între Marea Neagră și Marea Mediteraneană). Turcia Europeană cuprinde 3% din țară.

    Teritoriul turciei se întinde pe mai mult de 1.600 km în lungime și 800 km în lățime, având o formă aproximativ dreptunghiulară. Se întinde între 35° și 43° latitudine Nordică și între 25° și 45° longitudine Estică.

    Suprafața Turciei, inclusiv lacurile, ocupă 783.562 km2, din care 755.682 km2 sunt în Asia de Sud-Vest, iar 23.764 km2 în Europa. Turcia ocupă locul 37 în lume ca suprafață. Țara este înconjurată de mări: Marea Egee în Vest, Marea Neagră în Nord și Marea Mediterană în Sud. De asemenea, Turcia are ieșire și la Marea Marmara în Nord-Vest.

    Suprafața Turciei, inclusiv lacurile, ocupă 783.562 km2, din care 755.688 km2 sunt în Asia de Sud-Vest, iar 23.764 km2 în Europa. Turcia ocupă locul 37 în lume ca suprafață. Țara este înconjurată de mări: Marea Egee în Vest, Marea Neagră în Nord și Marea Mediterană în Sud. De asemenea, Turcia are ieșire și la Marea Marmara în Nord-Vest.

    Partea europeană a Turciei, Tracia de Est, formează granițele cu Grecia și Bulgaria. Zona asiatică a țării, Anatolia (sau Asia Mică) constă într-un platou central înalt, cu câmpii înguste, litorale, între zona munților Pontici și Koroglu, în Nord, și munții Taurus, în Sud. Peisajele montane sunt mai predominante în Estul Turciei, de unde izvorăsc râuri precum Eufrat, Tigru și Aras. Tot în această regiune se află și cel mai înalt punct al Turciei, Muntele Ararat (5.137 m) și Lacul Van, cel mai întins lac din țară.

    Turcia este împărțită în șapte regiuni: Marmara, Egeea, Marea Neagră, Anatolia Centrală, Anatolia de Est, Anatolia de Sud-Est și Mediterana. Terenul neregulat din partea de Nord a Anatoliei formează o porțiune lungă și îngustă de-a lungul țărmului Mării Negre. Peisajul devine din ce în ce mai aspru, pe măsură ce progresează înspre est.

    Peisajele variate ale turciei sunt rezultatul unor mișcări complexe ale pământului, care au format regiunea de-a lungul a mii de ani, și încă se manifestă în cutremure destul de frecvente, ocazional și erupții vulcanice. Strâmtorile Bosfor și Dardanele își datorează existența liniilor de falie ce traversează Turcia, care au condus la crearea Mării Negre. Există o linie de falie în Nordul țării, ce se întinde de la Vest la Est, care a cauzat un cutremur major în 1999.

    Clima

    Zonele de coastă a Turciei care mărginesc Marea Egee și Marea Mediteraneană au o climă temperat mediteraneeană, cu călduri, veri uscate și care se răcesc ușor, ierni umede. Zonele de coastă a Turciei care mărginesc Marea Neagră au climă temperat oceanică cu călduri, veri umede,ierni umede. Coasta Mării Negre a Turciei primește cea mai mare cantitate de precipitații și este singura regiune a Turciei care are multe precipitații tot anul. În partea de E a coastei mediile sunt de 2,500 mm/an.

    Zonele de coastă a Turciei mărginind Marea Marmara inclusiv Istanbulul care conectează Marea Egee și Marea Neagră au climă de tranziție între clima temperat mediteraneeană și cea temperat oceanică caldă, veri moderat de uscate și reci, ierni uscate. Zăpada este, la zonele de coastă a Mării Marmara și Marea Neagră, aproape în fiecare iarnă, dar de obicei nu mai mult de câteva zile. Zăpada pe de altă parte este rară în zonele de coastă a Mării Egee și foarte rară în zonele de coastă a Mării Mediteraneene.

    Condițiile pot fi mult mai dure, mai aride în interior. Munții închiși de coastă împiedică influențele mediteraneene de la căile de extindere, dând platoului central anatolian a interiorului Turciei climă continentală cu sezoane contrastante.

    Iernile pe platou sunt severe. Temperaturi de la -30 °C la -40 °C pot fi în Anatolia estică, și zăpada poate sta pe sol cel puțin 120 zile pe an. În vest, temperaturi medii de iarnă sub 1 °C. Verile sunt fierbinți și uscate, cu temp. generale mai mari de 30 °C ziua. Precipitațiile medii anuale de cca 400 mm, cu sume anuale determinate de elevații. Cele mai uscate regiuni sunt câmpia Konya și câmpia Malatya, unde precipitațiile frecvente anuale sunt mai mici de 300 mm. Poate fi în general cea mai umedă deoarece iulie și august sunt cele mai uscate.

    Clima Turciei este temperat-maritimă pe litoralul Mării Negre și subtropicală pe litoralul Mării Mediterane. În ianuarie, temperaturile medii sunt de 5 °C în nord, la Samsun, -4 °C în podișul Anatoliei la Kayseri și 11 °C în sud, la Antalya. Precipitațiile sunt reduse în sud și centru (în jur de 400 mm/an) și bogate în nord-vest, pe litoralul Mării Negre (1.600 mm/an).

    Economie

    Articol principal: economia Turciei.

    Turcia a înregistrat în ultimele 4 decenii o creștere remarcabilă din punct de vedere economic. Industria energetică este reprezentată îndeosebi prin industria cărbunilor (mai ales lignit si huilă), localizată în nord-vestul Anatoliei. Energia electrică se obține în cadrul hidrocentralelor și termocentralelor.

    În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țări[24].

    Turcia susține un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră, și Ceyhan de la Mediterana, care servește deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer și irakian[25].

    Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turcești operează în Rusia, circa două milioane de ruși vin anual în Turcia (un milion conform altei estimări, iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei

    Turcia este ca mărime a 15 după GDP-PPP a lumii, și a 17 după PIB. Țara este un membru fondator a OECD și G-20 a economiei majore.

    Una dintre cele mai mari companii din lume, Turkish Airlines a fost ales ca transportatorul oficial de către cluburi din Europa de fotbal renumite ca FC Barcelona] și Manchester United. Compania este, de asemenea, principalul sponsor al Euroliga de Basket.

    Transportul în Turcia este facilitat de 500.000 de kilometri de drumuri și 11.000 de kilometri de căi ferate. În iulie 2014, Turcia a inaugurat primul tren de mare viteză (TGV) care asigură o legătură Ankara-Istanbul.

    Demografia

    Articol principal: Demografia Turciei.

    Grupurile etnice din Turcia (2008)

    Grupuri etnice

       

    Procente

     

    Turci

      

    76.0%

    Kurzi

      

    15.7%

    Alții

      

    8.3%

     

    Populația Turciei a fost de 72,5 mil cu o rată de creștere de 1,45%/an, bazată pe recesământul din 2009. Densitatea medie a populației este de 92 pers/km pătrat. Proporția reședinței în zonele urbane este de 75,5%. Oamenii în grupa de vârstă 15-64 ani constituie 67% din totalul populației, grupei de vârstă între 0-14 ani îi corespunde 26% din populație, în timp ce grupei de vârstă de 65 și peste 65 ani îi corespunde 7% din totalul populației.

    Speranța de viață la bărbați este de 71,1 ani și la femei 75,3 ani, cu o medie globală de 73,2 ani pentru întreaga populație.

    Educația este obligatorie și gratuită pentru 6-15 ani. Rata de alfabetizare este de 96% pentru bărbați, 80,4% pentru femei, cu o medie globală de 88,1%. Cifrele mici la femei de datorează în principal obiciurilor tradiționale a arabilor și kurzilor care locuiesc în provinciile de SE ale țării. Articolul 66 din Constituția turcă definește „un turc” ca „oricine care este obligat de statul turc prin legături cetățenești”, prin urmare folosirea legală a cuvântului „turc”ca cetățean al Turciei este diferit de definiția etnică. Totuși, majoritatea populației turcă este de etnie turcă.

    Alte grupuri etnice majoritare (porțiuni mari care au fost extensiv turcizate încă din perioadele Seljuk și Otomană) include Abkhazians, Adjarians, Albani, Arabi, Asirieni, Bosnieci, Circassians, Hamshenis, Kurzi, Laz, Pomaks, Roma, Zazas și 3 minorități recunoscute oficial( prin tratatul de la Lausanne), Armeni, Greci și Evrei. Semnat în 30 ianuarie 1923 acordul bilateral a schimbării de populației dintre Grecia și Turcia a avut efect în 1920, cu mutarea a aproape 1,5 milioane de greci din Turcia. Și cca 500 mii de turci au venit din Grecia. Minoritățile din vestul Europei includ Levantines care au fost prezenți în țară (în particular Istanbul și Izmir) încă din perioada medievală.

    Kurzii, un grup etnic distinct, concentrat mai ales în SE țării, sunt cea mai mare etnie non-turcă, estimată la aproape 18% din populație potrivit CIA-ului. Alte minorități decât cele 3 minorități oficial recunoscute nu au privilegii speciale, în timp ce termenul „minoritate” rămâne un subiect sensibil în Turcia. Date exacte ale repartiției etnice a populației nu este disponibilă pentru că cifrele recesământului turc nu includ statistici de etnie.

    Orașe

    Articol principal: Listă de orașe din Turcia.

    Capitala Turciei este orașul Ankara, dar capitala istorică İstanbul rămâne centrul financiar, economic și cultural al țării. Alte orașe importante sunt İzmir, Bursa, Adana, Trabzon, Malatya, Gaziantep, Erzurum, Kayseri, İzmit (Kocaeli), Konya, Mersin, Eskişehir, Diyarbakır, Antalya și Samsun. Aproximativ 68% din populația Turciei locuiește în centre urbane.

    Religie

    Religii în Turcia

    Religii

       

    Procente

     

    Islam

      

    96.1%

    Ateism

      

    3.2%

    Creștinism

      

    0.6%

    Alții

      

    0.1%

     

    Moscheea Albastră din Istanbul.

    Turcia este un stat secular, fără o religie oficială de stat; Constituția Turciei enunță libertatea religiei și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație e înregistrată, însă, ca fiind musulmană, majoritatea fiind sunniți; cu toate acestea, un sondaj realizat în 2007 a constatat că aproximativ 3% dintre adulți își definesc relațiile cu religia ca fiind „fără convingere religioasă” sau că „nu cred în obligațiile religioase”.

    În ultimii ani, de când țara este guvernată de un partid islamist, minoritatea secularistă, în special elitele universitare și științifice au fost vizați de politicile proreligie ale administrației centrale.

    Hagia Sophia

    Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o comunitate în cadrul Twelver Shi'a Islamului, comunitate ce numără 7–11 milioane de persoane. În țară sunt și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor (în turcă Diyanet İșleri Bașkanlığı) care interpretează școala de drept Hanafi și este responsabilă pentru reglementarea funcționării celor 75.000 de moschei ale țării, a angajaților locali și a imamilor provinciali. Un sondaj realizat la nivel național în 2007 a arătat că 96,8% din cetățenii turci au o religie, în timp ce 3,2% sunt nereligioși și atei.

    În Turcia, trăiesc aproape 100.000de minorități. Țara are aproximativ 64.000 de creștini, majoritatea fiind armeni apostolici, asirieni, ortodocși greci și aproximativ 26.000 de evrei, în principal sefarzi. Conform raportului din 2002, dat de Centrul de Cercetare Pew, 65% dintre turci cred că religia este foarte importantă, în timp ce un sondaj din 2005 dat de Eurobarometru arată faptul că 95% dintre turci cred în existența lui Dumnezeu.

    O Biserică Ortodoxă a avut sediul la Istanbul încă din secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea, statul turc nu recunoaște statutul ecumenic al Patriarhului Bartolomeu I, episcopul primar între egali în ierarhia tradițională a creștinismului ortodox și obligă Biserica să opereze sub restricții semnificative. Un număr dintre proprietățile și școlile Bisericii, cum ar fi orfelinatul Büyükada si Școala teologică din Halki, au fost expropriate sau închise.

    Un amestec original rezultă din întâlnirea dintre turci și băștinașii din Anatolia (lazi, greci, armeni, kurzi și alții) cu care s-au întâlnit la capătul migrației lor din Asia Centrală până la Vest. Astfel de exemplu, pe planul material, arhitectura romană, drumurile pavate, thermele, fântânile publice, săpunul, toaletele, canalele de evacuare au fost preluate de turci de la greco-romani și sunt astăzi cunoscute ca "stil oriental" sau "mauresc", "caldarâm", "băi turcești", "cișmele", "toalete turcești" sau "haznale", iar pe planul spiritual, operele filozofice, istorice, literare, științifice ale antichității greco-romane au fost traduse și transmise musulmanilor care, la rândul lor, le-au transmis țărilor apusene.

    O Turcie transformată cu succes într-un stat național modern, a permis creșterea libertății de expresie artistică, în ciuda unor perioade de cenzură, mai mult politică. În timpul primilor ani ca republică, guvernul a investit multe resurse în artele frumoase, ca muzeele, teatrele, operele și arhitectura. Diverși factori istorici joacă roluri importante în definirea identității moderne turcești. Cultura turcească este un produs a eforturilor de a fi un stat V „modern”, în timp ce își menține tradiția religioasă și valorile istorice. Îndeosebi muzica și literatura turcească arată în zilele noastre un amestec al influențelor culturale, amestec izvorât din interacțiunile dintre tradițiile turcice și lumea islamică pe de-o parte, și tradițiile europeene pe de alta. Literatura turcească a fost cel mai mult influențată de literatura persană și arabă în timpul erei otomane, deși după perioada Tanzimatului, efectele altor tradiții, populare turcești și literale europeene au devenit tot mai simțiteDar cultura populară se uniformizează precum cea a multor alte țări, fiind puternic influențată de televiziune : potrivit cercetătorilor, aproximativ 70% din cetățenii turci n-au citit niciodată alte cărți, decât romane polițiste, de aventuri sau sentimentale, și asta numai în timpul timpului de transport în comun.

    Elementele arhitecturale din Turcia sunt de asemenea testamente a amestecului unic de tradiții care au influențat regiunea de-a lungul secolelor. Pe deasupra elementelor tradiționale bizantine prezente în numeroase părți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane de mai târziu, arată îmbinarea rafinată a tradițiilor locale și islamice.

    Patrimoniu

    Între 1985-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 10 obiective culturale sau naturale din Turcia.

    Sport

    Cel mai popular sport în Turcia este fotbalul. Echipele de top ale Turciei includ: Galatasaray, Fenerbahce și Beşiktaş. Alte sporturi principale ca baschetul și volei sunt de asemenea populare. Turcia a găzduit finalele EuroBasket 2001și va găzdui finalele Campionatului Mondial FIBA 2010. Echipa feminină de volei, și anume Eczacibaşi, Vakifbank Guneş Sigorta și Fenerbahce Acibadem, au câștigat numeroase titluri și medalii la Campionatele Europene. Sportul național tradițional turcesc a fost yagli gureş (wrestling) încă din timpurile otomane.

    Istanbul park front straight and main grandstand

    Un sport turcesc de succes a fost halterele. Halterofilii, bărbați și femei, au bătut numeroase recorduri mondiale și au câștigat câteva titluri la campionatele Europene, Mondiale și Olimpice.

    Cursele de mașini au devenit recent populare, în special urmărind includerea calendaristică a Raliului Turciei la Campionatul Mondial de Raliuri FIA în 2003, și includerea calendaristică Turkish Grand Prix la cursele de Formula 1 în 2005.

    Alte evenimente anuale importante de curse de mașini care sunt deținute de circuitul de curse Istanbul Park include MotoGP Grand Prix din Turcia, Campionatul Mondial Rutier FIA, Seriile GP2 și Seriile Le Mans.Din când în când Istanbulul și Antalia găzduiesc Campionatul Curselor de bărci F1 turcesc; în timp ce Turkish leg of the Red Bull Air Race World Series ,un campionat aerian de curse, are loc deasupra Cornului de Aur din Istanbul.

    Surfingul, snowboardingul, skateboardingul, paraglidingul și alte sporturi extreme devin mai populare în fiecare an.

    Categorie: Fişierele mele | Adăugat de: serban_florentina85
    Vizualizări: 225 | Descărcări: 4 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    avatar