Duminică
2018-06-24
6:45 AM
Coşul de cumpărături
Coşul de cumpărături este gol
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Iunie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 0
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Forumul Comunității uCoz
  • Manualul uCoz
  • Tutoriale Video
  • Magazinul oficial cu Șabloane
  • Cele mai bune exemple de website-uri
  • Statistici

    Total online: 1
    Vizitatori: 1
    Utilizatori: 0

    Site-ul meu

    Obiceiuri Traditionale

             Fiecare colt din lume are traditia sa si in  fiecare catun exista traditii consacrate si foarte bine respectate si pastrate.

    Traditii din Turcia

    Nașterea reprezintă prima și cea mai importantă etapă din viața omului. Indiferent de religie sau cultură, nașterea unui copil este marcată prin diferite tradiții și obiceiuri. La turci, cele mai multe obiceiuri se păstrează din perioada otomană, când familiile efectuau anumite practici pentru a avea copii.

    Practicile tinerilor de a avea copii începeau încă de la nuntă; în prima zi, mireasa venea în casa mirelui, iar un copil îi descoperea fața miresei, înlăturându-i voalul, gest care exprima urarea ca mireasa să aiba copii. În orașul Muș din Turcia, în prima zi când mireasa venea la casa mirelui i se punea în brațe un băiețel, gest care exprima credința că primul copil pe care îl va avea va fi băiat.

    În timpul rugăciunii musulmane, mirele și mireasa se rugau lui Allah să le dăruiască un băiat. În Anatolia, întâlnim diferite modalități prin care se făceau preziceri dacă femeia va avea sau nu copil. Femeia care nu avea copii se ducea la hogea, care se ruga pentru ea și pentru a o feri de rele, de boli sau pentru a o ajuta sa aiba copii. Pentru a avea copii, femeile mergeau la mausoleele unor sfinți musulmani și se rugau. În Dobrogea, la Babadag, se legau crengile copacilor din jurul mausoleului cu panglici albe. În Turcia, la Malatya, se vizitează mausoleul iar femeia leagă o eșarfă de felinarul aflat lângă mausoleu.

    Obiceiuri din timpul nasterii

    În mediul rural, dacă nașterea avea loc acasă, era asistată de moașă și cumnatele femeii. Înainte de naștere, mezinul striga chemarea la rugăciune. Acestei rugăciuni i se spune ezan-i ferah (chemarea la rugăciune pentru liniște). În estul Anatoliei, după ce se năștea copilul, i se tăia cordonul ombilical și era îngropat în locul de unde se dorea să fie legat destinul copilului. Dacă se dorea ca acel copil sa învețe multă carte, era îngropat lângă zidul școlii. În alte regiuni din Turcia, cordonul ombilical se îngroapa la rădăcina unui trandafir, în curtea unei geamii sau în împrejurimile casei.

    În Turcia, imediat după naștere se trimite o persoană vestitoare la tatăl copilului. Persoanei respective i se oferă daruri în bani sau o batistă. Dacă copilul era băiat, bucuria era foarte mare. Dacă era fată, se rostesc următoarele cuvinte: Allah mi-a dăruit-o. Să fie sănătoasă! Dacă se năște o fată, părinții sunt mulțumiți, însă dacă este băiat bucuria este mult mai mare. În Dobrogea, exista chiar și un proverb care exprimă foarte bine concepția turcească potrivit căreia băiatul este cel care duce neamul și casa părintească mai departe: Fata aparține altora însă băiatul aparține vetrei părintești. Vestea că s-a născut o fată nu e bine primită. Se așteaptă ca la a doua naștere să vină pe lume un băiat. Dacă persoana vestitoare îl trage pe tată de ureche, înseamna că s-a născut băiat. Atunci când se năstea un băiat se credea că el va aduce familiei bogăție.

    După naștere, copilului i se sărează pielea apoi este spălat. Se aruncau bani în apa cu care se spală copilul pentru ca acesta să fie bogat. Copilul era spălat zilnic timp de 40 zile și în apă se pun monede de aur și diferite plante medicinale. Dacă lăuza și copilul sunt nevoiți să iasă din casă în primele 40 zile de la naștere, înainte de ieșire are loc o ceremonie specifică: pe copil se așează o foarfecă, o bucată de pâine și un cărbune. Înainte de a trece pragul spre a ieși din casă, lauză invocă cu glas tare numele lui Allah, apoi scoate copilul din casă.

    În a patruzecea zi de la naștere, copilul și mama se spală potrivit unei ceremonii speciale iar în apa în care va fi spălat copilul se aruncă aur și bani, fiind o urare de noroc și bogăție. Spălarea copilului este însoțită de citirea Coranului pentru binecuvântarea copilului și a mamei. După ceremonia de 40 zile se plătesc persoanele care au contribuit la spălarea copilului cu bani sau daruri – basmale, batiste. Atât rudele cât și vecinii sunt invitați la masă. După nașterea copilului se ofereau și jertfe, ce constau de obicei în berbeci sau oi. Animalul jertfit, era tranșat în bucăți care erau împărțite unor vecini, rude sau unor oameni săraci. În unele zone din Turcia, când se năștea un băiat, se tăiau animale și se împărțeau jertfe, se plantau copaci și se făcea halva.

    Obiceiuri pentru protejarea noului nascut

    Mama și copilul nou născut nu au voie să iasă din casă în primele patruzeci de zile de la naștere. Timp de 3 zile de la nașterea copilului, în camera unde se află copilul pot intra doar femeile. În primele patruzeci de zile de la nașterea copilului, se folosea ca element de protecție culoare roșie. De perne sau alte obiecte din casa se legau panglici roșii. Pentru a feri copilul de boli și deochi se apela la hogea pentru a rosti rugăciuni. Pentru protecția copilului și a mamei se folosește și azi expresia Mașallah (Allah să ocrotească!). Deasupra feței copilului se rostește de patruzeci de ori expresia religioasă musulmană Bismillah (în numele lui Allah), apoi se simulează scuiparea care un sens protector. Se citește din Coran, Sura numită Tebbet, apoi se simulează scuiparea. Împotriva deochiului se practică purtarea unor talismane. Pe pieptul copilului se pun niște mărgele albastre cu rol protector. În diferite regiuni ale Turciei, pentru a feri mama și copilul de rele se așează pe pieptul copilului sau la capul patului niște mărgele albastre cu inscripția Mașallah (Allah să ocrotească!).

    Punerea numelui la copil

    Numele copilului se pune în primele trei zile de la naștere în prezența unui hoge. Înaintea punerii numelui, hogea rostește de 3 ori chemarea la rugăciune (Ezan) la urechea dreaptă a copilului, apoi rostește la urechea stângă a copilul îndemnul musulman de începere a rugăciunii (kamet), apoi i se dă numele copilului. Numele este pus de obicei de bunic sau bunică. La ceremonie participă tatăl și bunicul copilului, rudele mai în vârstă, vecinii precum și imamul sau hogea. După ce i se strigă copilului numele la ureche, hogea citește Sura din Coran, iar la sfârșitul fiecarei Sure se strigă numele copilului. Astăzi, familiile tinere stabilesc numele copilului, iar hogea îi strigă numele la ureche și rostește chemarea musulmană la rugăciune. Pentru ceremonia punerii numelui, tatăl copilului taie o oaie și invită la masă rudele și vecinii. Alături de numele propriu zis, copilului i se pune și un al doilea nume care are sensul de tată, bunic, mamă sau bunică, se crede că astfel copilul va trăi până la o vârstă înaintată. În Anatolia, li se urează copiilor sănătate și viață lungă, dându-li-se nume cu sensul de fier sau oțel.

    Traditii logodna si casatorie  in Turcia

    Nunta la turci ocupă un loc special în viața nu numai a tinerilor miri, ci și în a întregii comunități din care fac parte. Nunta este un eveniment la care participă aproape întreaga comunitate, în special în satele mici din Turcia. Nunta la turci se desfășoară de-a lungul mai multor etape distincte, întinse pe parcursul mai multor zile de petreceri.

    Exprimarea dorintei baiatului de a se casatori

    Prima dintre aceste etape este reprezentată de exprimarea intenției de către băiat de a se căsători. Cea mai răspândită metodă prin care un tânăr le sugerează părinților săi că vrea să se căsătorească este de a-și exprima în nenumărate rânduri dorința de a vizita casa familiei în care trăiește cea pe care și-ar dori-o de soție. Modalitățile prin care această dorință este exprimată diferă de la o zonă la alte. Spre exemplu, în Çankırı pentru a își exprima intenția de căsătorie, un băiat agață pantofii mamei de poarta casei. O altă modalitate prin care un tânăr își poate exprima dorința de a se căsători este de a presăra sare în pantofii tatălui său, transmițându-i acestuia că este sătul de burlăcie. Alte modalități prin care un tânăr își exprimă dorința de a se căsători cât mai curând sunt reprezentate de spargerea vaselor în lipsa unui motiv solid, căscatul excesiv în timpul micului dejun sau așezarea pantofilor invers in fața ușii . Odată ce dorința fiului de a se căsători este exprimată, familia începe sa caute o soție potrivită pentru acesta din randul vecinilor sau al prietenilor. Pețitorii sunt cei care înlesnesc o posibilă căsătorie între doi tineri, ei se ocupă de alegerea fetei și tot ei sunt cei care îi transmit în permanență băiatului informații despre fată. După ce fata care întrunește criteriile dorite de familia băiatului este aleasă, se trece la etapa următoare denumită Kız isteme- constituită de cererea oficială în căsătorie a fetei; cerere care este făcută de către familia băiatului.

    Petitul fetei

    În cazul în care mireasa și părinții acesteia sunt de acord, începe primul pas în inițierea mariajului și anume vizita la domiciliul fetei. Mama băiatului împreună cu femei din familie sau apropiate ale acesteia fac o primă vizită la casa fetei, aici purtându-se discuții cu fata și părinții acesteia, are loc un fel de cunoaștere între cele două familii. Daca fata este plăcută de către familia băiatului, urmează prezentarea mirelui. Apoi daca cei doi se plac, familia băiatului decide să ceară mâna fetei în mod oficial. Vizita la domiciliul fetei și cererea mâinii acesteia de la tatăl ei se cheamă dünürlük , în cadrul acesteia parintii băiatului fac o vizită la casa fetei pentru a cere mâna acesteia, dupa poruncile lui Dumnezeu și cuvântul Profetului, la o dată stabilită de dinainte . În general, zilele considerate potrivite pentru acest gen de vizite sunt Joia și Duminica. Pe de cealaltă parte, familia acesteia nu își dă consimțământul la prima vizită, va fi nevoie să aibă loc câteva vizite la rând până când familia viitoarei mirese își va da consimțământul asupra căsătoriei, acest refuz constituind un simbol al respectabilității și onoarei familiei din care provine fata, concepte de o mare importanță în tradiția și cultura turcă . Aceste vizite constituie totodată un prilej de tatonare și de cunoaștere reciprocă între cele două familii, odată ce se dă consimțământul din partea familiei fetei se face un angajament verbal de logodnă. În cazul în care familia fetei nu dorește să o vadă încă mireasă, sau în cazul în care familia acesteia nu este îndeajuns de mulțumită de băiatul respectiv sau de familia din care acesta provine, vor fi formulate scuze din partea familiei fetei care vor pune punct vizitelor familiei băiatului și ale pețitorilor. În timpul primelor vizite nu se oferă mâncare și nu se servesc mai ales băuturi reci, aceasta constituind un simbol al unor viitoare relații reci între familii. Servirea cafelelor este un simbol de respect al familiei fetei față de cea a băiatului și față de pețitori, de cele mai multe ori când nu există nicio intenție din partea fetei de a se căsători cu băiatul respectiv, musafirilor nu le este servit nimic. De asemenea, când familia băiatului decide începerea pețirii unei fete, mama acestuia cumpără în secret o pungă cu sare. În cazul în care nu se abate nicio nenorocire asupra familiei până când sarea este consumată, se socotește ca fata este potrivită pentru băiat și că o viitoare legătură între cei doi este acceptată de către Divinitate. Pețitorii care se duc în casa fetei duc cu ei o pietricică și o sfoară pe care le lasă în casa respectivă fără ca nimeni să observe, sperând ca acestea să reprezinte un simbol al pecetluirii buzelor oricărui membru al familiei fetei posibil oponent al acestei uniuni .

    Logodna

    În concordanță cu acordul celor două familii cu această ocazie se pot pune inelele de logodnă pe degete. Uneori punerea inelelor de logodnă se face în cadrul unei ceremonii separate. Odată încheiată înțelegerea verbală asupra logodnei, cele doua familii, împreună cu invitații beau șerbet în cinstea mirilor și pentru o armonie între cele două familii, obicei foarte larg întâlnit în Turcia. A bea șerbet înseamnă că famila fetei este de acord cu căsătoria și este deschisă calea pentru parcurgerea următoarelor etape. Tot cu această ocazie cele doua familii discută despre data cununiei și a nunții precum și zestrea miresei. După ce ambele părți și-au terminat pregătirile, la casa miresei se ține o ceremonie de logodnă la care participă, în mare parte, mai mult femei. În cadrul acestei ceremonii familia viitorului mire înmânează bijuteriile și cadourile cumpărate pentru mireasă, după care familia miresei, la rândul ei, înmânează mirelui cadourile cumpărate pentru acesta. De asemenea, familia băiatului îi oferă fetei o rochie pe care aceasta o va purta cu prilejul logodnei. Ceremonia poate fi urmată de o petrecere daca aceasta a fost prestabilită în acord comun, de către cele două familii. Logodna are o dublă semnificație și anume, pe de-o parte înseamnă un pas înainte în pregătirea nunții iar pe de alta parte aceasta constituie o oportunitate pentru ambele părți, de a se cunoaște mai bine și de a întreține o relație armonioasă. Dacă după acest moment între cele două părți intervin disensiuni, logodna poate fi ruptă, lucru la care se recurge, de cele mai multe ori în ultimă instanță .

    Nunta este următoarea etapă după logodnă. Înainte de toate vor fi invitați toți membrii comunității. Un obicei care a început să devină din ce în ce mai rar este cel al cadourilor “recitate”, obicei care se păstrează mai mult în comunitățile de la sate, acest obicei fiind denumit astfel întrucât cu ocazia preparării sau confecționării cadourilor se recită din Coran . Cadourile sunt distribuite invitaților, cu ocazia oferirii invitației la nuntă și sunt constituite din mici obiecte vestimentare, batiste brodate, eșarfe ori dulciuri sau produse de patiserie. În mod curent nunta la turci durează două zile ținându-se în special la sfârșitul săptămânii. Ceremonialul nunții este constituit din două părți: Noaptea de henna si Prezentarea miresei. Noaptea de henna are loc cu o zi înainte de nuntă în casa miresei și la acest obicei participă numai femeile. În casa mirelui, dimineața devreme, în ziua în care se ține noaptea de henna, se arborează un drapel și este ales din mulțimea adunată la casa mirelui un purtator de steag, în unele zone oferindu-se chiar o masă în cinstea celor adunați numită “pâinea steagului”. Arborarea steagului semnifică faptul că nunta a început în mod oficial. În ziua ce precede noaptea de henna sau cu câteva zile mai înainte zestrea miresei este adusă de la casa acesteia la casa mirelui și tot în acestă zi se pregatește camera nupțială. Adeseori zestrea miresei este expusă la casa fetei timp de câteva zile, înainte de a fi adusă la casa mirelui, spre a fi admirată de toată lumea. Zestrea continuă să fie expusă în casa mirelui până după nuntă. Tot în acea zi un grup de femei din familia mirelui pregatește henna ce va fi aplicată pe mâinile și picioarele miresei, se pregătesc bucatele ce urmează a fi servite oaspeților la casa miresei, attmosfera fiind una de veselie și voie bună, până la un moment dat când femeile, prin cântece triste încearcă să smulgă câteva lacrimi de la mireasă. Henna frământată cu apă în prealabil este adusă în cameră pe o tavă, ce este împrejmuită cu candele și așezată în mijlocul camerei. Prima dată henna se aplică pe mâinile miresei după care se distribuie și celorlalte femei. În alte părti ale Turciei prima dată henna se distribuie invitaților și abia după ce ultimul invitat a părăsit camera, henna se aplică pe mâinile și picioarele miresei. Obiceiul e ca o femeie măritată să aplice henna pe o mâna și o fată tânără, nemăritată să aplice henna pe cealaltă mână. Mai mult decât atât, tradiția impune ca înainte de aplicarea hennei să se pună în mâinile miresei bănuți de aur sau argint.

    Ziua de dinaintea nopții de henna reprezintă startul nunții, ambele familii oferind mâncare oaspeților în sunete de tobe și fluiere. Tot atunci, dimineața devreme are loc ceremonialul bărbieritului mirelui, un ceremonial larg răspandit și la noi, mai ales în regiunile din sudul țării. În acea zi, oaspeții aflați la casa mirelui merg cu mare alai la casa miresei pentru a o aduce în casa mirelui, unde printr-un ceremonial specific îi este prezentată mireasa. În momentul în care mireasa părăsește casa părintească fratele acesteia sau un unchi îi prinde în jurul taliei o panglică sau un brâu roșu numit brâul perseverenței. După ce mireasa își ia rămas bun de la părinți este scoasă din casă însoțită de un întreg alai în sunete de fluiere si tobe. În unele zone, sunt practicate anumite ritualuri menite să aducă fericirea celor doi miri și să atragă energiile pozitive, aceste ritualuri incluzând purtarea unei oglinzi în spatele miresei. Acest obicei prevestește un viitor luminos în casnicie. În momentul în care mireasa pășește pragul casei mirelui, peste prag și tocul usii se împrăștie miere și unt, ca mireasa să aibă o relație dulce și armonioasă cu membrii familiei mirelui. Invitații aruncă peste capul miresei, fructe uscate, nuci si bănuți, urându-le astfel bunăstare și prosperitate proaspeților însurăței. În noaptea nunții este dată o mică petrecere în cinstea celor câțiva musafiri rămași la casa familiei mirelui, dudupă care urmează ceremonialul religios al căsătoriei, condus de un iman. Mai demult cununia oficială putea fi ținută oricând după cununia religioasă, însă în zilele noastre cununia religioasă se poate face numai după cununia oficială. Cununia oficială se face de obicei în ziua în care familia mirelui și familia miresei se adună pentru a face cumpărăturile pentru nuntă. După cununia religioasă mirele și mireasa intră în camera nupțială. În timpul petrecut de miri în camera nupțială, în exterior sunt practicate o serie de ritualuri, în timpul cărora se urează mirilor bunăstare și armonie în familie. Se obisnuiește cu această ocazie sa se înfigă un cuțit în ușa camerei nupțiale sau să se pună un lacăt deschis în fața acesteia. Tot în acest timp, invitaților li se cere să nu stea cu mâinile încrucișate sau să-și așeze o mână peste alta. Mirii au în camera mâncare la discreție iar în unele zone ale Turciei se obișnuiește să li se pună doar un singur rând de veselă, tacâmuri și un singur pahar. Apoi urmează inspectarea patului nupțial mai precis a cearșafului. Cearșaful pătat cu sânge este o dovadă a virginității miresei. O mătușă a mirelui sau o femeie apropiată acestuia, responsabilă cu organizarea nunții constată dacă mireasa a fost virgină sau nu și transmite vestea celor două familii. Uneori, dacă mireasa se dovedește a nu fi fost virgină în noaptea nunții, acesta este trimisă înapoi părinților și nunta se întrerupe [5].

    Ziua de după nuntă este cunoscută sub diferite numiri: ziua vălului, dezvelirea fetei, punerea năframei sau acoperirea capului. Și la acest ceremonial participă doar femei și semnifică trecerea miresei în rândul femeilor căsătorite. Mai demult, de ziua vălului, mireasa era dusă la fântana satului să scoată apa, apoi era pusă să frământe aluat și să prepare dulciuri, în general produse de patiserie. Acest obicei de ziua vălului miresei este foarte rar practicat în zilele de azi, nunta terminându-se odată cu plecarea invitaților din noaptea nunții.